Eretele de stuf

                Eretele de stuf este o pasăre de pradă des întâlnită în toată Europa. Prezența sa este asociată cu apele cu întinderi mari de stuf dar poate fi văzut și prin câmpiile întinse, în mod special în perioada migrației. Cea mai mare densitate a eretelui de stuf din România se află în Delta Dunării care reprezintă habitatul ideal pentru această specie. Sosește în țară în luna martie și pleacă către zonele de iernare în luna noiembrie.

               Masculul are penajul galben-ruginiu și brun, capul galben , pe aripă cu o zonă cenușie, sub aripă și la bază remigele nuanțate alb, și cu vârfurile negre, pe când femela are un penaj mai uniform , brun pe creștet , cerbice , piept iar pe umeri nuanțată galben-ruginiu. Ceara, colțurile gurii și picioarele sunt la ambele sexe galbene. Eretele-de-stuf este răspândit cu preponderență în regiunile de câmpie , de preferință pentru stufărișuri în perioada de reproducere la adăpostul cărora își construiește cuibul.
              Preferă ținuturile întinse, stepice, câmpia înierbată, pajiștile naturale necultivate, luncile înierbate, terenurile mlăștinoase în apropierea bălților sau lacurilor . Femela este de obicei mai mare decât masculul și are o colorație brună închisă cu capul și "umerii" crem. La mascul culoarea gri-argintie este omniprezentă, vizibilă în special în zbor. Nuanțele pot varia de la un exemplar la altul. Lungimea corpului este  în jur de 50-55 cm, deschiderea aripilor fiind de 110-125 cm iar greutatea de 400-800g.

             Cuibul, ce poate atinge dimensiunea de 80 cm în diametru , este realizat de femelă , din crengi , stuf și este căptușit la interior cu iarbă . Femela depune 3 – 8 ouă în a doua parte a lunii aprilie, cu o dimensiune medie de circa 48,6 x 37,7 mm. Incubația durează 31 – 38 de zile și o face ambii părinți. Puii devin zburători cam pe la 35 – 40 de zile. Rămân însă în apropierea părinților, încă 25 – 30 de zile după care devin independenți.

             Este o specie prezentă în cea mai mare parte a teritoriului european. Perechea formata poate rezista împreună mai multe sezoane. Ritualul nupțial este spectaculos, masculul zburând în cercuri deasupra teritoriului de cuibărit, după care plonjează spre pământ, rostogolindu-se în aer. Uneori femela îl însoțește în zbor și se rostogolesc împreună în aer, având ghearele împreunate. De asemenea, se poate observa cum masculul oferă hrana în aer, femelei. Atunci când are posibilitatea, masculul se împerechează cu 2 – 3 femele. Când vânează, zboară la o înălțime cuprinsă între 2 – 6 m de la sol și plonjează brusc când identifică hrana. Iernează în Africa și Peninsula Arabă.
             Eretele se hrănește cu păsări și ouă, pui de iepuri, rozătoare mici, broaște, insecte mai mari și uneori pești. Vânătoarea se desfășoară de obicei de-a lungul întinderilor de apă și stuf și a câmpiilor din apropiere. Populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 93.000 – 140.000 perechi. A crescut în perioada 1970 – 1990. Deși în perioada 1990 – 2000 a înregistrat un declin în sud - estul Europei , în restul continentului s-a menținut stabilă și a crescut în Ucraina și Rusia, înregistrând pe ansamblu o creștere. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina, Polonia și Belarus.

       
            Degradarea habitatelor, vânătoarea ilegală, deranjul determinat de activitățile umane prin tăierea sau arderea stufului și otrăvirea, sunt principalele pericole pentru specie. Conservarea speciei necesită refacerea zonelor umede, reducerea cantității pesticidelor care ajung de pe terenurile agricole în apă prin precipitații, controlul practicilor ilegale cum sunt arderea și tăierea stufului în perioadele nepotrivite și oprirea vânătorii.