28 decembrie

De ce să aleg Delta ? ( PARTEA a II a )


            Dacă în PARTEA I am vorbit despre oamenii locului, acuma e timpul pentru câteva cuvinte despre natură.

Natura locului

            Născută în urmă cu zece milenii, Delta Dunării este cel mai tânăr peisaj al spațiului românesc. Ea s-a format prin depunerea într-un vechi golf al Mării Negre a sedimentelor purtate de apele Dunării de-a lungul traseului său european și continuă să fie într-un continuu proces de transformare.



           Cu toate că Delta Dunării acoperă numai 2,5% din teritoriul României, ea găzduiește peste 10% din speciile de animale și peste 50% din cele de plante din țară. Astfel, bogăția resurselor biologice, dar și complexitatea condițiilor de mediu, conferă acestui teritoriu unul din cele mai ridicate niveluri de biodiversitate. Pe plan internațional această comoară a naturii este socotită a treia zonă ca importanță ecologică din lume.

           Desigur, păsările, peștii și stuful sunt cele mai faimoase resurse naturale ale acestui paradis. Adevărat tezaur ornitologic, cele 331 specii de păsări (peste 80% din totalul de specii de pe teritoriul întregii țări) - cuibăresc, iernează sau petrec întregul an în Delta Dunării. Lacurile , canalele , mlaștinile și bălțile , întinderile nesfârșite de stufăriș , grindurile nisipoase , pădurile , coastele Mării Negre și Complexul Lagunar Razim Sinoe oferă hrană și adăpost pentru populații importante de pelicani , lebede , chire și pescăruși , rațe și gâște , egrete , stârci , cormorani , răpitori și multe , multe altele.
           Fauna piscicolă, reprezentată de 135 de specii (peste 60% din speciile de pești din România) - atât de apă dulce, cât și de apă sărată sau eurihaline (care trăiesc în mare dar pătrund în Deltă în timpul sezonului de reproducere) - a reprezentat întotdeauna principala resursă economică și suportul vieții și activității comunităților tradiționale. Scrumbia de Dunăre reprezintă , încă , o resursă a pescuitului comercial intensiv, în timp ce grupul sturionilor , faimoșii producători ai icrelor negre (morun , nisetru , păstruga ce pătrund în Deltă doar în sezonul de reproducere) , până nu de mult supraexploatați , se află , din cauza declinului , sub protecția prohibiției până în 2016.
            Stufărișul este cu siguranță imaginea cea mai familiară a vegetației Deltei – stuful , papura , rogozul, în amestec cu salcia pitică și numeroase alte specii, ocupă aproape 80% din suprafața acesteia. Plaurul este o acumulare de rădăcini , rizomi de stuf și sol , desprinsă de fundul lacurilor și transformată în insule plutitoare care, împinse de vânt , se deplasează pe suprafața apei. Acest strat , bogat în nutrienți, asigură creșterea viguroasă a stufului, alături de alte specii caracteristice: rogoz , mentă , feriga de apă , cucuta de apă , salcia și plante agățătoare ce oferă adăpost păsărilor pentru cuibărit , cât și pentru numeroase specii de mamifere: porcul mistreț, vulpea, câinele enot , lutra, nurca . Stuful reprezintă totodată o importantă resursă economică: este folosit în construcții (acoperișuri, garduri, element izolator termic în componența pereților), materie primă în fabricarea celulozei și hârtiei, hrană pentru animale (mai ales pe timpul iernii) și materie primă în meșteșugul împletiturilor. De altfel, Delta Dunării este cunoscută ca având cea mai întinsă suprafață compactă de stufăriș de pe planetă.


            Bogăția și importanța valorilor naturale, presiunea activităților umane (în special turismul, activitățile de transport și practicile neadecvate de pescuit și vânătoare) corelată cu fragilitatea acestui sistem complex și delicat au făcut necesară implementarea măsurilor de protejare.
            În 1938, Pădurea Letea a fost a doua zonă la nivel național (după Munții Retezat) căreia Academia Română i-a acordat statutul de zonă protejată. În anul 1990, Delta Dunării împreună cu zone adiacente a fost declarată Rezervație a Biosferei , statut ce permite atât protejarea valorilor naturale existente și reconstrucția ecologică a zonelor deja deteriorate, cât și desfășurarea activităților umane, în armonie cu măsurile de protecție și conservare . Delta Dunării a fost inclusă în lista Convenţiei Ramsar în anul 1991 drept Zonă Umedă de Importanţă Internaţională și declarată Patrimoniu Natural de Valoare Universală Excepţională (UNESCO) .

Sursa : Discover ECO Romania

2 comentarii:

  1. foarte interesant acest articol! Delta Dunarii este un monument al naturii, trebuie pretuita aceasta delta, este unica, cu specii de animale, pasari si plante endemice!

    RăspundețiȘtergere