LIȘIȚĂ LA CUPTOR

             O rețetă mai puțin cunoscută, însă foarte apreciată de cei care au gustat această mâncare este lișița la cuptor . S-au luat în considerare 6 lișițe , având în vedere dimensiunile mici ale păsării .

Ingrediente :

6 lișițe
1 litru vin
1 pahar ulei
4-5 cepe
2 kg cartofi
1 căpățână usturoi
•sare și piper după gust

             Lișițele se jumulesc bine pentru a nu mai rămâne nici-o pană . După aceasta se pune ulei în tavă , se așează lișițele bine grijite, frecate cu piper, cu  pieptul în jos, se bagă în cuptor la foc mic .

             Cât timp lișițele se află la cuptor, se curăță cartofii, și tăiați în jumătăți . Cepele deasemenea tăiate peștișori , iar usturoiul curațat și pisat sub formă de pastă .

             Când s-au rumenit cât de cât păsările, se pune și ceapa în tavă, să sfârâie preț de câteva minute, apoi se toarnă vinul peste .
             După 1 oră de copt, în care lișițele au fost stropite destul de des, se pun și cartofii printre păsări, pentru ceva mai bine de jumătate de oră . La final se adaugă sare după gust, se presară usturoiul și se răsucesc păsările cu pieptul în sus pentru încă 10 minute . Răsucirea din final are ca rol coacerea în egală măsură  a cărnii și pentru a prinde o scoarță rumenită bine pe piept .

             Acest preparat se recomandă se recomandă a fi servit cald alături de un pahar de vin . Poftă bună !

Sursa informațiilor : Radu Anton Roman 

Greierele gras

    Greierele împroșcător (Bradyporus dasypus)

           Este o specie mediteraneană de talie mare (cea mai masivă specie de ortopter din fauna României). Este foarte des întâlnit în zonele de silvostepă din Dobrogea. În Delta Dunării este întâlnit în zone cu vegetație ierboasă ,  pe liziere .
            Când se simte în pericol, folosește un mijloc de apărare, care se manifestă prin apariția unor picături de hemolimfă (autohemoree) în partea superioară a pronotului, cu care “împroașcă” potențialul adversar.

Greierele împroșcător (Bradyporus dasypus)

Eretele de stuf

                Eretele de stuf este o pasăre de pradă des întâlnită în toată Europa. Prezența sa este asociată cu apele cu întinderi mari de stuf dar poate fi văzut și prin câmpiile întinse, în mod special în perioada migrației. Cea mai mare densitate a eretelui de stuf din România se află în Delta Dunării care reprezintă habitatul ideal pentru această specie. Sosește în țară în luna martie și pleacă către zonele de iernare în luna noiembrie.

               Masculul are penajul galben-ruginiu și brun, capul galben , pe aripă cu o zonă cenușie, sub aripă și la bază remigele nuanțate alb, și cu vârfurile negre, pe când femela are un penaj mai uniform , brun pe creștet , cerbice , piept iar pe umeri nuanțată galben-ruginiu. Ceara, colțurile gurii și picioarele sunt la ambele sexe galbene. Eretele-de-stuf este răspândit cu preponderență în regiunile de câmpie , de preferință pentru stufărișuri în perioada de reproducere la adăpostul cărora își construiește cuibul.
              Preferă ținuturile întinse, stepice, câmpia înierbată, pajiștile naturale necultivate, luncile înierbate, terenurile mlăștinoase în apropierea bălților sau lacurilor . Femela este de obicei mai mare decât masculul și are o colorație brună închisă cu capul și "umerii" crem. La mascul culoarea gri-argintie este omniprezentă, vizibilă în special în zbor. Nuanțele pot varia de la un exemplar la altul. Lungimea corpului este  în jur de 50-55 cm, deschiderea aripilor fiind de 110-125 cm iar greutatea de 400-800g.

             Cuibul, ce poate atinge dimensiunea de 80 cm în diametru , este realizat de femelă , din crengi , stuf și este căptușit la interior cu iarbă . Femela depune 3 – 8 ouă în a doua parte a lunii aprilie, cu o dimensiune medie de circa 48,6 x 37,7 mm. Incubația durează 31 – 38 de zile și o face ambii părinți. Puii devin zburători cam pe la 35 – 40 de zile. Rămân însă în apropierea părinților, încă 25 – 30 de zile după care devin independenți.

             Este o specie prezentă în cea mai mare parte a teritoriului european. Perechea formata poate rezista împreună mai multe sezoane. Ritualul nupțial este spectaculos, masculul zburând în cercuri deasupra teritoriului de cuibărit, după care plonjează spre pământ, rostogolindu-se în aer. Uneori femela îl însoțește în zbor și se rostogolesc împreună în aer, având ghearele împreunate. De asemenea, se poate observa cum masculul oferă hrana în aer, femelei. Atunci când are posibilitatea, masculul se împerechează cu 2 – 3 femele. Când vânează, zboară la o înălțime cuprinsă între 2 – 6 m de la sol și plonjează brusc când identifică hrana. Iernează în Africa și Peninsula Arabă.
             Eretele se hrănește cu păsări și ouă, pui de iepuri, rozătoare mici, broaște, insecte mai mari și uneori pești. Vânătoarea se desfășoară de obicei de-a lungul întinderilor de apă și stuf și a câmpiilor din apropiere. Populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 93.000 – 140.000 perechi. A crescut în perioada 1970 – 1990. Deși în perioada 1990 – 2000 a înregistrat un declin în sud - estul Europei , în restul continentului s-a menținut stabilă și a crescut în Ucraina și Rusia, înregistrând pe ansamblu o creștere. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina, Polonia și Belarus.

       
            Degradarea habitatelor, vânătoarea ilegală, deranjul determinat de activitățile umane prin tăierea sau arderea stufului și otrăvirea, sunt principalele pericole pentru specie. Conservarea speciei necesită refacerea zonelor umede, reducerea cantității pesticidelor care ajung de pe terenurile agricole în apă prin precipitații, controlul practicilor ilegale cum sunt arderea și tăierea stufului în perioadele nepotrivite și oprirea vânătorii.

Lipoveni din anii ’50

Lipoveni din Delta Dunării

Sursa foto: http://jovis-homemade-beauty.blogspot.ro

Cum trăiau românii din DELTA DUNĂRII în anii '60 - Documentar de arhivă

              “ CUM TRĂIAU ROMÂNII DIN DELTA DUNĂRII “ este un colaj format din două filme documentare de arhivă, cu o valoare cinematografică deosebită.

             Primul documentar “ STUF-1966 ” surprinde activitatea de recoltare a stufului în Delta Dunării, perioada postbelică (1966), în toate aspectele sale începând cu trezirea lucrătorilor înainte de răsăritul zorilor și terminând cu valorificarea sa în fabricile de celuloză. Sunt ecranizate cele mai importante momente: adunarea, organizarea culegătorilor de stuf, deplasarea pe apele înghețate la locurile de recoltare, uneltele, utilajele de recoltare și transport, finalitatea activității în fabricile de celuloză precum și cele conexe de cercetare în baza din Maliuc (locație propusă ca centru de coordonare a tuturor activităților din deltă). Observăm totodată profilul și priceperea oamenilor deltei în această epocă, oameni care din cele mai vechi timpuri au recoltat și utilizat această resursă, considerată a doua ca importanță după cea de pește.

Al doilea documentar “ STURIONII SE PESCUIESC PE FURTUNĂ – 1971 ” surprinde aspecte din viața pescarilor acelor vremuri: pescuitul de sturioni, uneltele și sculele folosite, colectarea de caviar, etc. 

Sursa: Internet

VIZIONARE PLĂCUTĂ !