D’ale Tulcei – partea a 4 a

    Ce găsesc turcii la ocuparea Tulcei pe la 1418? 

           Un oraş mic, cu case pe dealuri, mai mult pe Monumentului şi Mahmudiei, cu locuitori români, vechii „dicieni”, urmaşii geţilor şi ai romanilor. Turcii se aşează bineînţeles în centrul comercial al oraşului, care era la vremea aceea în zona Portului Pescarilor (zona industrială de astăzi de la capătul dinspre răsărit al falezei). Dovadă că lucrurile au stat aşa avem cele două cimitire din zonă, cele mai vechi din oraş, cel românesc şi cel turcesc ,apoi fortificaţia înălţată de turci aici, pe malul Dunării , precum şi cea mai veche geamie din Tulcea, cea se pare de pe actuala stradă Dorobanţi, care e tot în apropiere.

           După ce încheie oarecum războaiele lor şi e linişte şi pace, turcii se pun mai abitir pe construit şi înalţă la Tulcea clădiri tipic turceşti precum bazarul, geamia, băile publice, iar mai târziu alte clădiri, impunătoare pentru vremea lor, precum Palatul Paşei, liceul turcesc. Astfel rezultă centrul administrativ turcesc pe care îl găsim păstrat într-o bună măsură în peisajul tulcean de azi .

Bazarul Turcesc

            A fost cândva emblema oraşului. Un fel de Turnul Eiffel pentru Paris. Construit pe la 1861 – 1866 după modelul bazarurilor orientale, cel din Tulcea, numit şi „Coloanele Turceşti” era  cel mai mare de acest gen din Sud-Estul Europei. Spre deosebire de restul clădirilor turceşti, grupate în zona Colegiului Dobrogean de azi, bazarul e construit niţel mai încolo, pe loc neted, proaspăt asanat, dar cu vad comercial minunat, fiind în imediata vecinătate a portului, acolo unde era concentrată toată activitatea şi forfota oraşului.

            Se întindea aproximativ pe locul fostului magazin Diana, între străzile Babadag şi intersecţia străzii Păcii cu Mahmudiei, de o parte şi alta a fostei străzi Ştefan cel Mare. Dacă vreţi să vă faceţi o idee cam pe unde era Bazarul, mergeţi în spate la Coloanele de azi, acolo unde găsiţi trei case din alte vremuri, vai de ele, un rest de pavaj de piatră cubică şi o intersecţie a două foste străzi: Sf. Nicolae şi Ştefan cel Mare. Trasaţi de aici o linie imaginară şi veţi avea în faţă întinderea de altădată a Coloanelor.
           La parterul bazarului, străjuit spre stradă de coloane (72 la număr) se îngrămădeau prăvălioare de toate tipurile şi naţiile: „La doi cocoşi de aur”, „La doi lei”, „La Ardeleanul”, „La Costică”, „La Moş Iancu”, „Creditul nostru”, etc. Era o forfotă şi un du-te – vino continuu, pentru că tot aici veneau şi ţăranii să vândă legume şi fructe, sobarii, bragagiii, femeile cu coşu’ de seminţe, cei care îşi căutau de lucru, cei care lustruiau pantofii şi mulţi, mulţi alţii. Trebuie să fi fost un spectacol tare interesant. Din păcate bazarul n-a „trăit” cât să-l prindem şi noi, fiind demolat în ‘63, cu toate că din ‘55 era consemnat drept monument de arhitectură, care s-ar fi cerut conservat şi protejat ca un bun preţios al oraşului.
           Bine, acum, mai sunt şi alte discuţii. Mulţi ne-au spus că tot ansamblul devenise tare insalubru, ca şi mare parte din casele de pe centru, aşa că „bine au făcut că le-au dărâmat”. E posibil să fi fost aşa, pentru că să ne aducem aminte că Bazarul, ca şi vecinii lui, a fost ridicat pe vechiul Ceair, cândva o baltă a Dunării, cu apa freatică aproape de suprafaţă, de unde probabil şi predispoziţia mai mare pentru umezeală şi mucegai.
           De la alţii am aflat că au fost totuşi tulceni care s-au zbătut pentru salvarea bazarului şi mai că reuşiseră lucrul ăsta, numai că pe nepusă masă, se pare într-o noapte, cu contribuţia nu ştiu cărei personalităţi a oraşului, care avea o problemă cu Coloanele astea, bazarul e ras de pe faţa pământului. Ca o compensaţie probabil pentru pierderea suferită, arhitecţii ce-au proiectat blocurile din apropiere au zis să păstreze totuşi ceva din bazarul de demult şi au ridicat ceea ce numim noi astăzi „Sub Coloane” – o replică tot comercială, dar fadă, a vechilor Coloane, fără originalitatea şi pitorescul de altădată.
           Însă, tulceni, nu disperaţi! Poate om trăi totuşi să vedem cu ochii noştri celebrul Bazar (sau măcar o parte din el) refăcut la scară naturală, până în cel mai mic detaliu, aşa cum era odinioară (lucru foarte posibil de realizat de altfel, întrucât există planurile detaliate ale monumentului).
           Şi de ce nu? Ar fi încă un obiectiv pentru turiştii din Tulcea, însă specific oraşului şi original, mai ales dacă s-ar reuşi să se repună în scenă şi atmosfera de atunci, cu amalgamul de neamuri şi preocupări. Servim turiştii cu o cafea turcească la nisip, o baclava, un covrig sau o plăcintă dobrogeană c-o bragă de demult, o mâncărică bulgărească, grecească şi de la alte naţii conlo¬cuitoare, le arătăm poze cu vechiul Bazar, le spunem povestioare despre Tulcea de altădată, le dăm şi un suvenir cu „Coloanele” – şi poftim! reţeta succesului e gata. Totul e să se găsească un „loc de parcare” şi pentru Bazar pe raza noului oraş şi să îl mai batem la cap din când în când pe primar să nu cumva să uite de Coloanele turceşti.
           Turcii sunt în Tulcea de la 1418, deci e firesc să fi existat geamii încă de pe vremea aceea. N-au rezistat însă până în zilele noastre, poate şi din cauza războaielor care au devastat ani la rând oraşul. Geamia pe care o vedem noi astăzi putem să spunem că e „nouă”, dacă ne gândim că datează de la 1863, deci spre apusul stăpânirii otomane.
           Despre geamiile mai vechi din Tulcea nu avem foarte multe date, decât că ar fi fost una pe strada Dorobanţi (pe Dealul Monu¬mentului) şi încă una în mahalaua tătarilor de pe Dealul Mahmudiei. Geamia care e azi la intersecţia străzilor Independenţei cu 14 Noiembrie e numită Azizzie, după numele sultanului Abdul Aziz, în timpul căruia a fost construită. Încă de la început, pe lângă geamie a funcţionat (şi cred că mai funcţionează) o şcoală turcească (medrese), în clădirea de mai jos de geamie. Iar în clădirea din curtea geamiei au funcţionat Cadiatul (judecătoria religioasă) şi Muftiatul (un fel de Episcopie).

           Minaretul geamiei e mai recent, fiind reconstruit după război, în 1897. Fondurile au provenit de la Ministerul Culturii şi Instrucţiunii Publice din vremea aceea, arătând grija pe care autorităţile române o purtau pentru comunităţile etnice şi religioase din „noua ţară”, Dobrogea.
           Ca să ne facem o idee despre libertăţile de care se bucurau musulmanii sub noua stăpânire românească, cităm din ziarul turc Ikdam, din 1909, care arată că în judeţele Tulcea şi Constanţa erau peste 300 de moschei, deservite de 107 hogi, 100 de imami, 81 muezzini şi 30 kaimi, toţi plătiţi de guvernul român. Acesta se arăta foarte grijuliu faţă de toate etniile, dar mai ales faţă de musulmani, pe care îi încuraja astfel să nu părăsească Dobrogea, aşa cum s-a întâmplat de altfel cu o parte a lor, imediat după retragerea stăpânirii turceşti din zonă, din teamă faţă de posibile represalii sub noua stăpânire.


Va continua….


Sursa : Lidia Visan

Fir Intins

Tuturor celor care se află la pescuit sau plănuiesc o partidă de pescuit le urez : Fir Întins !

Vidra

           Trăieşte totdeauna în vecinătatea apelor, mai ales în bălţile din Delta Dunării hrănindu-se cu peşti, broaşte, raci şi mamifere acvatice, pe care le vânează cu abilitate mai ales în timpul nopţii şi mai rar ziua. Înoată cu abilitate şi rezistă sub apă 6 - 7 minute. Pe uscat se mişcă cu greutate, în salturi.
          Vizuina şi-o construieşte pe malul apei, având două intrări: una sub apă, iar cealaltă pe uscat, de regulă camuflată de vegetaţie şi folosită pentru aerisire.Împreună cu coada, lungimea sa măsoară 1 - 1,5 m, având o greutate de 8 - 15 kg.
          Corpul este lung şi cilindric, cu capul relativ mic şi turtit, urechile scurte şi rotunjite. Blana lucioasă, de culoare cafeniu cenuşie pe spate, de diferite nuanţe, de obicei mai deschisă la exemplarele vârstnice. Burta şi gâtul sunt mai deschise la culoare.






ŞTIAŢI CĂ... puii de vidră se îmblânzesc foarte bine şi se pot dresa?

Iar n-am prins nimic !!!

Weekend cu așteptări mari . De ce ?

          Urma să merg la pescuit și ca orice pescar ai speranțe mari, că nu te vei întoarce cu traista goală , dar... tot la pescărie a trebuit să ajung ca să se simtă miros de pește în casă . Dar speranța moare ultima și cu siguranță data viitoare va fi mult mai bine.

PS : măcar n-am fost singurul din zonă care n-a prins nimica, ideea aceasta consolându-mă în drumul spre pescărie  :)

La pescărie

D’ale Tulcei – partea a 3 a

Unirea Dobrogei cu România a fost hotărâtă la Berlin, prin tratatul care a urmat războiului de la 1877. României i se recunoştea independenţa, în schimb i se luau cele trei judeţe din sudul Basarabiei, la care Rusia râvnea de mult. Bineînţeles, ca peste tot în istorie, lucrurile au stat mult mai complicat decât le prezentăm noi. 

            Retragerea turcilor din Dobrogea nu a însemnat şi preluarea imediată a ei de către români. Lucrurile au decurs mai anevoios. Trebuia mai întâi trasată pe teren graniţa cu Bulgaria, trebuiau legi şi regulamente, instituţii, trebuiau forţe de ordine (pentru că cerchezii şi başibuzucii devastau provincia), trebuiau oameni patrioţi şi competenţi care să „semene în Dobrogea nădejdea de mai bine”. Şi, mai ales, trebuiau preluate toate atribuţiile de administrare a provinciei de la ruşi, căci da, am fost stăpâniţi şi de ruşi (e drept, o scurtă perioadă, de la retragerea turcilor şi până la unire).

La 14 noiembrie 1878… 

            … are loc unirea efectivă a Dobrogei cu România, după cum proclama şi regele, pe atunci prinţul Carol: „Noi luăm astăzi în stăpânire Dobrogea, care devine şi este ţară românească…”

            Trupele române trec Dunărea şi sunt primite în toată Dobrogea cu mare bucurie şi emoţie, mai întâi la Tulcea pe 14 noiembrie, apoi la Babadag pe 17 şi Constanţa pe 23 noiembrie.


    De ce mai întâi la Tulcea?

            Poate din simplul motiv că era cea mai aproape de Brăila, acolo unde se aflau regele cu armata română. Sau (ca să ne simţim şi noi tulcenii un pic bine) poate pentru că Tulcea la vremea aceea era capitala Dobrogei, sediul paşei ce guverna întreaga provincia, cel mai dezvoltat oraş din zonă, astfel că era firesc ca primirea triumfală a armatei române să aibă loc aici, la noi. Până la 23 noiembrie toate atribuţiile erau preluate de la ruşi, care însă se lasă mai greu duşi; la 22 aprilie 1979 navele militare ruseşti părăsesc portul Tulcea.
Ostaşii români urmau să ia în stăpânire un teritoriu nou, fostă „ţară turcească”, cu locuitori de toate neamurile şi credinţele. Era firesc să existe emoţii şi nelinişti de ambele părţi.
             Aici intervine prinţul Carol cu două proclamaţii către dobrogeni şi armată, prin care urmăreşte să îi liniştească pe primii şi să îi îndrume spre bine pe ceilalţi. Sunt două mesaje foarte frumoase, cu cuvinte bine alese şi abitir cântărite. Se merită citite în întregime. Ascultaţi numai cum îşi îndeamnă regele soldaţii:

    „Ostaşi, în noua Românie, voi veţi găsi o poporaţiune în cea mai mare parte română, dar veţi găsi şi locuitori de alt neam, de altă religie. Toţi aceştia, devenind membri  ai Statului român, au drept deopotrivă la protecţiunea, la iubirea voastră. Între aceştia veţi afla şi poporaţiuni musulmane, a căror religie, moravuri se deosebesc de ale noastre.
       Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta…”

            Mare, mare emoţie şi bucurie în Tulcea şi în toată Dobrogea. Tot oraşul, cu mic, cu mare, români, etnici, doreşte să se implice în pregătirile pentru primirea fastuoasă a armatei române. Se formează un comitet de orga¬nizare din mai marii oraşului, plus reprezentantul guvernului român şi consulul francez, un mare prieten al românilor. Vom mai vorbi despre el şi cu alte ocazii, aşa că reţineţi-i numele: E. Langle.
            Iniţial se vorbeşte să se construiască trei arcuri de triumf de către românii din Tulcea, dar se adaugă încă trei de la greci, evrei şi bulgari.  Ca să fie emoţia şi mai puternică, are loc şi un episod mai tensionat în care e implicat guvernatorul rus, dar lucrurile se finalizează fericit, aşa că nu insistăm. Pictorul Enache Cardaş îl pictează pe Carol şi pe soldaţii români, un tapiţer german confecţionează arcurile, care se instalează în port şi pe traseul pe care îl va parcurge armata română: Cheiul Dunării –Str. Carol (actuala str. Gării, care se prelungea până la sensul giratoriu de la Delta) – Palatul Paşei (azi Muzeul de Artă) – strada Sf. Nicolae (rebotezată între timp „a Progresului”, formată astăzi din două jumătăţi de stradă: din strada Păcii până-n Coloane şi de la Visa în sus spre Teatrul „Jean Bart”) – Catedrala Sf. Nicolae – Casele Ellman de pe Str. Babadag (nu le căutaţi, că nu mai există ).

La orele 15.00, pe cheiul Dunării din Tulcea debarcă în sfârşit trupele române: 3000 de dorobanţi, cavalerişti şi tunari. Atmosfera este de nedescris: sunete de fanfară, clopote trase de la toate bisericile din oraş, bubuit de tunuri şi urale nesfârşite ale mulţimii. 

            Conducătorul trupelor române, Generalul Gh. Anghelescu (Str. Toamnei din Tulcea i-a purtat cândva numele) este primit cu tradiţionala pâine şi sare. Onoarea îi revine celui mai vârstnic dintre fruntaşii Tulcei, fostul judecător Costache Boambă. Se rostesc cuvinte emoţionante. Pentru prima oară, după 460 de ani de stăpânire turcească, pe fostul Palat al Paşei  flutură stindardul românesc.

             Mulţimea este profund emoţionată, la fel şi soldaţii şi bravul lor conducător. Cu voia acestuia, drapelul de luptă e împodobit cu ghirlande flori. Trupele pornesc apoi pe strada Sf. Nicolae, plină ochi de mulţime, pe sub arcurile de triumf, spre Catedrală. (În fotografie se vede strada Sf. Nicolae de altădată cu arcul de triumf de la 1878 pe fundal )

             Aici Mitropolitul Nichifor oficiază o slujbă solemnă de mulţumire, un Te Deum, iar apoi armata română defilează pe strada Babadag. Generalul Anghelescu şi notabilii oraşului primesc defilarea de la balconul casei Ellman, cea mai arătoasă casă din oraş la vremea aceea, ce aparţinea celui mai înstărit comerciant. Peste câţiva ani, aceeaşi casă va găzdui şi cuplul regal aflat în vizită la Tulcea. 

             Mai toţi turiştii şi îndrăgostiţii din Tulcea ajung invariabil la Monument. Câţi dintre ei ştiu însă că obeliscul de granit, dorobanţul şi vulturul în zbor amintesc tocmai de acest moment istoric: unirea Dobrogei cu România?  Piatra de temelie a monumentului a fost pusă la un an după evenimentele pe care le relatăm mai sus, în prezenţa regelui şi a lui Mihail Kogălniceanu. Inaugurarea sa a avut loc însă abia după 19 ani, căci, ca şi pământul dobrogean în care a fost înfipt, Monumentul a trebuit să treacă prin multe peripeţii. 

Va continua…

Sursa : Lidia Visan

Cina din seara aceasta

            Așteptarea s-a meritat pe deplin , o cina copioasă urmează . Așadar pescarilor nerăbdători de capturi mari nu disperați , peștele cel mare se lasă așteptat . Fir Întins !

Prohibiția la pescuit pe anul 2016

            Pe data de 10 februarie a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul pentru prohibiția pe anul 2016, tocmai de aceea am zis să public în integralitate acest ordin pentru cei interesați .




CAPITOLUL I – Zone şi perioade de prohibiţie

Art. 1 -(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 10 aprilie – 24 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.

(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca – Costeşti, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv.

(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv.

Art. 2 – În Complexul Razim – Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 69 de zile, în perioada 1 aprilie – 08 iunie inclusiv.

Art. 3 – Se declară zone de refacere biologică/zone de protecţie pentru resursele acvatice vii următoarele:

a) pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca-Costeşti şi confluenţa cu râul Elan, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (2);
b) pe Dunărea Veche sectorul cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 şi până la confluenţa cu canalul Răducu, tot timpul anului;
c) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parcheş, tot timpul anului;
d) lacurile Erenciuc şi Zmeica, tot timpul anului;
e) cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe în zona rectificată (Uzlina) cuprinsă între km 84 şi km 65, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (1), cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice capturate;
f) pe braţul Chilia, zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 01 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
g) pe Dunăre, zonele Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi Pluton) pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
h) pe braţul Borcea, zona km 37 – 41 ( Stelnica – Feteşti), pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie -13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1); i) zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, tot timpul anului;
j) zona Rezervaţiei Marine Vama Veche -2 Mai, delimitată de coordonatele: NV: 43° 47′ lat. N şi 28° 35′ 18″ long. E; NE: 43° 47′ lat. N şi 28° 40′ long. E; SV: 43° 44′ 20″ lat. N şi 28° 35′ 18″ long. E; SE: 43° 44′ 20″ lat. N şi 28° 40′ long. E şi a cărei limită dinspre mal este balizată, tot timpul anului;
Art. 4 – (1) În zonele de refacere biologică/zonele de protecţie sunt interzise:

a) pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice;
b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa resurselor acvatice vii, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), activităţile prevăzute la lit. a)-c) nu sunt interzise în următoarele situaţii: a) când pescuitul se desfăşoară în scop ştiinţific; b) din considerente de prevenire a calamităţilor naturale.

CAPITOLUL II – Specii şi perioade de prohibiţie

Art. 5 – (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:

a) ştiuca, pe o durată de 35 zile, în perioada 10 februarie – 15 martie inclusiv, cu respectarea prevederilor art. (1);
b) pietrarul (Zingel zingel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul de baltă (Proterorhinus marmoratus), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius), precum şi alte vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, tot timpul anului;
c) coregonul, păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră), lipanul, tot timpul anului;
d) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv şi din 15 septembrie până pe 31 decembrie; e) sturionii, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
f) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie -31 august inclusiv. (2)
În apele Mării Negre se interzic:

a) prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), pescuitul specializat al rechinului cu traul, ohane şi paragate, precum şi capturarea, deţinerea şi comercializarea acestuia, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 30 aprilie inclusiv şi în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
b) reţinerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni în baza unui studiu de cotă;
d) pescuitul guvizilor, pe o durată de 30 de zile, în perioada 1 mai – 30 mai inclusiv;
e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menţinându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului se supune dispoziţiilor Regulamentulului (UE) nr. ……al Consiliului din …………de stabilire, pentru 2016, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte şi grupe de stocuri de peşte din Marea Neagră.

(4) Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reţinute pe timpul pescuitului va fi de cel puţin 45 cm (lungime totală).

(5) Prin excepţie de la prevederile art. 1, alin. (1) speciile marine de peşti altele decât cele prevăzute la alin. (2) şi (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu folosirea uneltelor specifice autorizate;

(6) Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam traulului” în perioada de prohibiţie a calcanului, se poate face cu obligativitatea notificării Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură la fiecare ieşire/intrare în port a ambarcaţiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan.

Art. 6 – Prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ/sportiv a scrumbiei de Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:

a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 12 zile, în perioada 28 aprilie – 9 mai inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 21 de zile, în perioada 2 mai –22 mai inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 13 mai –11 iunie inclusiv;
d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maxim 2 setci în perioada 18 mai – 28 mai inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
e) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.
Art. 7 – (1) Capturarea sturionilor pentru programele de populare de susţinere a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni, în baza unor contracte aprobate de administratorul resursei, precum şi în scop ştiinţific cu autorizaţie de pescuit sturioni, se realizează în stare vie, pe o durată de 45 zile, în perioada 15 martie -30 aprilie inclusiv, în zonele:

a) Dunăre, Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5-65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi Pluton);
b) braţul Borcea, km 37 -41 (Stelnica- Feteşti);
c) pe braţul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina. (2) Capturarea unui număr limitat de sturioni în scop ştiinţific, cu autorizaţie de pescuit sturioni, se poate face tot timpul anului şi în alte zone decât cele prevăzute la alin. (1), cu marcarea şi eliberarea imediată a acestora în mediul acvatic, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Numărul de sturioni capturaţi pentru programele de populare de susţinere a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni, în baza unor contracte aprobate de administratorul resursei, precum şi în scop ştiinţific, zonele de pescuit, organizarea şi monitorizarea pescuitului sturionilor vii sunt stabilite şi aprobate prin decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

CAPITOLUL III – Dispoziţii finale

Art. 8 -(1) Caracteristicile tehnice şi condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Se interzice folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării şi în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 01 aprilie – 30 septembrie inclusiv.

(3) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, în perioada 1 iulie – 31 august inclusiv.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin.(3) se poate prelungi perioada de interzicere a folosirii uneltelor de pescuit de tip setcă în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” în condiţii hidrologice nefavorabile, prin Decizia Guvernatorului R.B.D.D.

(5) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.

(6) Pentru Golful Musura, Meleaua Sfântu Gheorghe care cuprind habitate piscicole cu apă dulce se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri şi bălţi.

(7) Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” este permis pescuitul cu cârlige cu nadă (paragate şi pripoane), cu interzicerea folosirii ca momeală a speciilor de peşti protejate.

Art. 9 – (1) Capturarea speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4 A şi 4 B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se supune derogărilor stabilite potrivit respectivei ordonanţe de urgenţă. (2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dimensiunile minime ale peştilor şi altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.

Art. 10 – (1) Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităţilor de acvacultură, inclusiv celor situate în ariile naturale protejate, cu excepţia celor din teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

(2) În amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” activitatea de pescuit este permisă, în perioada de prohibiţie, numai dacă administratorii amenajărilor piscicole deţin licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, eliberat în baza următoarelor documente: a) facturi fiscale în ultimii 3 ani, pe specii, de achiziţie a materialului piscicol de la societăţile de profil autorizate în producerea de material piscicol şi dovada populării; b) bilanţul financiar-contabil anterior anului pentru care se solicită avizul; c) facturi privind consumul energiei electrice utilizate pentru vidarea heleşteielor; d) licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

(3) Activitatea de pescuit în amenajările piscicole se face prin notificarea prealabilă cu 48 de ore înainte şi în prezenţa reprezentanţilor Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

Art. 11 – Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare.

Ziua Îndrăgostiților

           Dacă tot a fost Valentines Day ieri , o sărbătoare importată de la americani , ce la noi a prins foarte bine , am zis sa arăt ce înseamnă dragoste adevărată . La ce vreme frumoasă a fost ieri, sigur nu puțini au fost cei care și-au scos sculele de la iernat și au mers la pescuit. 

Iată cum a fost de Valentines Day :

Sursa foto : pescuitul.ro

D’ale Tulcei – partea a 2 a

Despre cele mai vechi timpuri

          … sincer, nu ştim prea multe. Aşa că vă îndrum cu căldură spre Muzeul de Istorie şi Arheologie de pe Dealul Monumentului. Vă spun doar atât: cele mai vechi dovezi de locuire (topoare şi unelte) găsite nu pe raza oraşului, ci în apropiere, se pare că au venerabila vârstă de 5000-6000 de ani.
               Vechea fortăreaţă getică, ale cărei ruine le vizităm noi când mergem la Monument, începe să fie locuită doar cu 500-600 de ani înainte de Hristos. Despre geţii de pe la noi ştim că erau buni prieteni cu grecii, cu care făceau comerţ şi că au fost primii dintre strămoşii noştri cuceriţi de romani, în anul 46.
               Oraşul se dezvoltă frumuşel pe timpul romanilor, fiind apărat şi de o unitate militară importantă. Romanii aveau tot interesul să facă asta, pentru că aici se găsea limes-ul dunărean, graniţa imperiului lor, care trebuia întărită şi apărată de popoarele migratoare. Drept dovadă că aşa au făcut este ceea ce a mai rămas din cele două forturi romane ridicate pe promontorii înalte,  descoperite la 4 km est şi 5 km vest de actualul oraş.

               După vremurile înfloritoare aduse de romani şi cele mai modeste din epoca medievală, pentru Tulcea ca şi pentru toată Dobrogea, vin vremurile de bejanie.  Mai întâi din cauza popoarelor migratoare: pecenegi, uzi, tătari.Mai apoi vin turcii în 1420 care, în afară de sarailie şi baclava, vin şi cu multe, foarte multe războaie, care se ţin lanţ până în 1830.  Ba cu polonezii, ba cu austriecii sau ruşii. Tulcea, fiind prima la graniţă, evident că o „încasa” tot prima, astfel că oraşul era sistematic distrus, de multe ori până la temelii. După ultimul război ruso-turc, cel din 1829, de altfel şi cel mai devastator dintre toate, în Tulcea mai puteai număra doar 20 de case.

    De ce ne bucuram de atâta „atenţie”?
               Pentru popoarele migratoare, nimic mai mult decât că ne aflam în drumul lor – via gentium. Pentru ceilalţi  – interese strategice şi economice. Cine deţinea Tulcea, controla navigaţia şi comerţul pe gurile Dunării.

    De unde „Tul-cea”?

              După romani, bizantini şi alte neamuri, vine şi rândul turcilor să ne stăpânească. Din 1420 până în 1878, deci 400 de ani şi mai bine de stăpânire turcească. După atât de mulţi ani, era şi firesc să rămânem cu ceva de la turci. Dincolo de geamie şi alte clădiri falnice, de războaie, dar şi de personalităţi, de halva şi baclava,  tulcenii au rămas cu numele de Tul-cea.
              Ce înseamnă „Tul-cea” am vrea şi noi să ştim sigur, pentru că încă nu s-au pus de acord cercetătorii în materie. Cert e că turcii ne-au botezat, dacă ne luăm după terminaţia „-cea”, prezentă şi la alte denumiri precum Isaccea, Corugea, Casimcea şi altele. Unii spun că „tulcea” vine de la turcescul „tukla”= ţiglă, cărămidă (deci localitatea cu case din ţiglă) sau „tuglagi” (citit „tulagi”) = loc unde se fac cărămizi; alţii traduc „tul” = deal (din indoeuropeană sau celtă), iar alţii ne trimit la turcescul „doulgi” = adunătură, probabil de neamuri, de etnii. Alegeţi ce vă place.

             În cea mai mare parte din timpul petrecut sub stăpânire turcească, Tulcea a fost teatru de bătălie între turci şi toţi ceilalţi de la nord. Pentru asta, era firesc să fie dotată corespunzător, ca să facă faţă cât mai bine situaţiei. Astfel că pe malul Dunării, pe pro¬montoriul stâncos de la nord de Vadul Sacagiilor, turcii construiesc o fortă¬reaţă, o citadelă cu turnuri la fiecare colţ, cu artilerie proprie şi garnizoană permanentă. Peste mulţi ani, pe ruinele acestei fortăreţe, Comisia Europeană a Dunării va construi un far pentru orientarea vapoarelor.
             Şi tot pentru războaiele lor, pentru aprovizionarea armatei, turcii construiesc la Tulcea magazii subterane, boltite cu cărămizi şi zidite din piatră, în care se depozitează cereale, pesmeţi, carne sărată. Nu sunt poveşti, ci ele chiar au fost identificate în mai multe zone din oraş: în Parcul Monumentului, în dreptul bisericii „Sf. Paraschiva” de pe strada Gloriei, la poalele Dealului Babadag, la intersecţia străzilor Nicopol cu Mircea Vodă şi la poalele Dealului Comorovca, în dreptul bisericii lipoveneşti.Dacă vă uitaţi pe panourile care indică diferite obiective din Tulcea (geamia, biserici) vedeţi că toate sunt construite în jur de 1860, cam aşa. De altfel, în Tulcea de azi nu vom găsi vreo casă sau clădire mai veche de 1830. De ce? Pentru că atunci, Tulcea se afla la pământ la propriu, distrusă aproape din temelii, după atâtea dispute ruso-turceşti.
             Practic din acest moment, Tulcea o ia de la zero şi se reclădeşte încetul cu încetul, precum pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. Ba mai mult decât atât, se repopulează, se extinde și se dezvoltă economic. Nu exagerăm dacă numim miracol economic ceea ce s-a întâmplat atunci cu Tulcea. Un oraş aproape distrus a devenit în nici 30 de ani un oraş înfloritor. Explicaţia? În mare parte o dă Tratatul de la Adrianopol cu prevederile sale, încheiat după război, dar şi valurile de neamuri care se stabilesc aici.

             Printre multe alte prevederi ale Tratatului de la Adrianopol, delta era cedată ruşilor, astfel că toată populaţia din deltă şi vecinătate era poftită să evacueze zona. Încotro s-o apuce beştepenii, prislăvenii dacă nu spre cel mai apropiat oraş, distrus şi el până în temelii, aşa cum era.  Cei din Prislav (actualul sat Nufăru) se stabilesc pe Dealul Monumentului, Strada Prislav evident, iar beştepenii pe Dealul Babadagului, până în strada Beştepenilor de pe lângă Biserica Acoperământul Maicii Domnului de la Cimitirul Eroilor. În scurt timp, românilor şi turcilor din oraş li se alătură treptat noi neamuri: greci, bulgari, ruşi, nemţi, tătari – fiecare în părticica sa distinctă de oraş. Acelaşi tratat dă undă verde şi la circulaţia vaselor comerciale pe Dunăre, mult timp neprielnică datorită războaielor. Tulcea se trezeşte dintr-o dată cu foarte multe vapoare care navigă pe Dunăre, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană a Dunării, înfiinţată în 1856, face şi ea treabă bună pentru navigaţie prin părţile astea (termină cu pirateria din zonă, trasează canale, îndiguieşte, construieşte faruri).

             Portul Tulcea se umple de nave şi de agenţii străine de navigaţie, iar oraşul de piloţi, patroni de bărci, dulgheri, armatori, neguţători. Vechiul port, situat înainte în cotul pe care îl face Dunărea spre nord, devine dintr-o dată prea mic şi necorespunzător pentru atât de mult trafic, aşa că se mută pe locul unde se află şi în prezent, care fusese între timp îndiguit şi consolidat.        
            Portul vechi de la Vadul Sacagiilor, pentru că era mai apărat de loviturile sloiurilor, va rămâne să adăpostească doar bărcile pescarilor.

Va continua…


Sursa : Lidia Visan

Barca eșuată

Barca eșuată sau nava Jupiter ce se vede la orizont ?

Avat pe Brațul Chilia

            O filmare scurtă din 2012 în care este surprins un avat ieșit în mal la o plimbare pe lângă câțiva obleței destul de agitați. Nu i-a atacat și nu a atacat nici nălucile .

Sulina - 1906

Sulina - 1906

D’ale Tulcei – partea 1

              Așa cum am promis, începând din acest weekend voi porni o serie denumită D’ale Tulcei - o scurtă trecere în revistă a evenimentelor ce au marcat orașul Tulcea, orașul de la porțile Deltei. Fiecare eveniment, punct de cotitura al orașului va fi nuanțat de poze ale vremii , iar dacă voi puteți veni cu alte completări sunteți bineveniți s-o faceți prin comentarii sau de ce nu să vă puneți semnătura printr-un post la rubrica Articolul meu! 

              V-aţi pus întrebarea de ce Tulcea a apărut şi s-a dezvoltat tocmai aici, în locul în care suntem astăzi şi nu 20 de km mai la vale sau la deal ? Un răspuns sigur nu ştim dacă poate da cineva, dar cu părerea dacă ne dăm, nu se supără nimeni.

              Iar o părere avizată ne spune că localitatea Tulcea s-a întemeiat aici şi nu în altă parte din cauza Vadului Sacagiilor şi a Dealului Monumentului.

            Care Vadul Sacagiilor ?
Cel din cotul larg al Dunării spre nord, acolo unde două stânci intră în coasta curentului principal şi înlesnesc traversarea apei. Locul a fost folosit din cele mai vechi timpuri de ciobani pentru a face legătura cu delta pe drumul lor de transhumanţă. A fost numit aşa pentru că de aici se aprovizionau cu apă sacagiii din oraş.
            Şi Dealul Monumentului, pentru că a oferit o poziţie strategică de apărare (înălţime stâncoasă înconjurată din trei părţi de ape) pentru stră-conlocuitorii greci şi mai apoi romani, ce şi-au ridicat aşezări unii mai la deal, alţii mai la poale, conform principiilor lor de urbanism.

Mai aproape de zilele noastre, mulţi îşi amintesc de o altfel de Tulce, cu Ciuperca plină de nămol şi trestie, cum la fel de plină de nămol şi de bolovani era strada Isaccei la ploile care şi astăzi îi pun la încercare pe edilii oraşului. 

           De la bălţile acelea pline de broaşte, ţânţari şi alte vietăţi îşi trage numele şi cartierul (mai potrivit ar fi termenul de « mahala ») din apropiere, cuprins aproximativ între străzile Podgoriilor şi Victoriei, respectiv Komorovca (de la cuvântul rusesc коморь =ţânţar).

           Dar mergând tocmai la începuturile Tulcei, vedem că situaţia era şi mai deosebită. 

Dunărea nu curgea ascultătoare ca şi astăzi pe un traseu îngrădit de diguri şi faleză, ci se răsfira pe unde dorea dumneaiei. Mai precis, pe unde putea, căci să nu uităm colinele şi stâncăriile puse la adăpost, pe care de altfel s-a putut dezvolta oraşul. 

           În rest, totul era la dispoziţia Dunării, aşa cum reiese din harta oraşului întocmită de arhitectul oraşului, Gheorghe Brătescu. Dacă ai fi dorit să mergi acum două sute de ani şi mai bine, unde sunt acum Coloanele sau în Piaţa Civică, Piaţa Nouă, strada Isaccei, la Pelican sau în Piaţa din Vest trebuia să o faci cu barca, pentru că la inundaţii toate aceste locuri erau acoperite de ape.  De altfel, aşa şi făceau cei de atunci şi era destul de simplu pentru ei, întrucât fiecare casă ce dădea spre apele Dunării avea câte o barcă frumos legată de un podeţ de lemn.

Cam pe unde e acum fostul magazin „Diana” se pare că era un loc mai uscat, un grind, pe care oamenii l-au folosit ca să construiască un pod de legătură între Dealurile Babadag şi Mahmudiei.

Cel puţin aşa evocă Constantin Găvenea în cartea domniei sale „Amintiri şi imagini din Tulcea de odinioară” – „Ceairul”, în care ne mai spune că „în timp de iarnă, când Dunărea devenea pod de gheaţă, golfurile Dunării adăposteau corăbiile negustorilor surprinşi de îngheţ. Dovadă [...] ancorele găsite în pământ, în centrul oraşului, cu ocazia executării unor lucrări de canalizare prin anii ’60”.

Pentru că la ploi, apele spălau (ca şi acum, de altfel) toate cele şapte dealuri şi depuneau în vale tot ce cărau, cu timpul, zonele inundate de ieri (centrale astăzi)  ajung să se colmateze şi încet-încet uscatul să iasă la iveală. 

O mână de ajutor o dau şi ţăranii, care la îndemnul Paşei Ismail – guvernatorul Dobrogei, aduc cu carele pământ şi înalţă malul.

            

             În sfârşit, în 1856, proaspăt sosita în zonă – Comisia Europeană a Dunării, care avea tot interesul să investească în diguri, canale, etc. pentru o bună navigaţie pe fluviu, face treabă bună şi îndiguieşte şi consolidează malul Dunării, care începe să semene cu cel de astăzi.  Ca fapt divers, cheiul Dunării a purtat mult timp numele de „digul olandez”, amintind de societatea străină ce s-a ocupat de îndiguire.

Odată „cuminţită” Dunărea, care nu se mai revărsa peste zonele joase din oraş, uscatul a putut să iasă la iveală. Noul pământ va căpăta numele de „Ceair” (cuvânt turcesc însemnând loc întins, nou, provenit în urma desecării). 

             Fiind aproape de port, firesc aici se vor ridica magazii, apoi prăvălii, primele străzi, iar în scurt timp Ceairul va adăposti centrul comercial al oraşului cu binecunoscutele „Coloane Turceşti” – monument de arhitectură şi emblemă a oraşului de demult, dar şi alte clădiri deosebite. 

             Însă, precum „Ceairul” le-a dat viaţă, „Ceairul” le va grăbi şi sfârşitul tragic. Pentru că fostele zone inundabile pe care au fost construite, cu pânza freatică foarte aproape de suprafaţă, favorizau umiditatea, igrasia, insalubritatea imobilelor. Un bun pretext pentru făuritorii „noului oraş” din „epoca de aur” de a le demola şi înlocui cu blocurile şi clădirile noi pe care le vedem astăzi. 

            Dincolo de Dealurile Monumentului şi Mahmudiei, tot prin vremurile de început, se găsea lacul Zaghen, bogat în peşte şi stufăriş, alimentat atât dinspre Dunăre, dar şi de la izvoarele din apropiere şi care se întindea până spre satele din vest. S-a făcut mic abia în timpul comunismului, când, prin îndiguire, i s-a tăiat alimentarea cu apă din Dunăre, iar azi e pe cale de disparitie.

            Nu numai zonele joase arătau altfel, ci şi dealurile oraşului erau diferite: Dealul Bididia, înălţimea de după Biserica Rusească, dealul pe care ulterior s-au stabilit nemţii pe strada Nemţească, în prezent Mircea-Vodă – erau acoperite cu păduri seculare, cu izvoare bogate, ce alimentau cişmele din oraş.

Va continua….

Sursa : Lidia Visan

Articolul meu !

Despre ce este vorba ?

            Vreau să ofer ocazia celora care au ceva de zis, de povestit orice sau au talent în a scrie articole interesante despre tot ce ține de Delta Dunării. Articolul va purta numele tău ,  însă dacă nu dorești publicarea numelui nu e nici-o problemă . Aștept articolele voastre și mi-aș dori ca Luni să fie o zi dedicată rubricii  Articolul meu ! .
            Articolele dumneavoastră le puteți trimite pe adresa de email : a.gheba.m@gmail.com

sau printr-un mesaj privat pe adresa de facebook : dindeltadunarii@facebook.com





            Tot pe această cale vreau să anunț că începând cu săptămâna în curs, voi porni o campanie, sub numele de D'ale Tulcei 
În fiecare weekend va fi câte un capitol din această serie . Această serie va face o trecere printre evenimentele ce au marcat orașul și împrejurimile sale , deasemenea personalitățile vremii ce și-au lăsat amprenta asupra orașului . Va fi o încercare de retrăire a atmosferei de odinioară , printre sumedeniile de comunități ce făceau farmecul orașului .

            Scrie , nu-ți fie teamă !

Cu respect , 
               Andrei Gheba

Corcodel urecheat

Corcodel Urecheat

10000

Ia uite că am ajuns și la cota 10.000 de vizualizări. Adevărul că mai repede decât mă așteptam, însă surpriza e una plăcută. Acuma urmează încă un zero în coadă .

Vă mulțumesc pe această cale și vreau să anunț paginile oficiale ale blogului :

Facebook :  www.facebook.com/dindeltadunarii.blogspot.ro
Google+   :  https://plus.google.com/u/0/communities/106164490280691986516
Twitter      :  https://twitter.com/dindeltadunarii

Bye bye , ne auzim la 100.000.