Un oraş mic, cu case pe dealuri, mai mult pe Monumentului şi Mahmudiei, cu locuitori români, vechii „dicieni”, urmaşii geţilor şi ai romanilor. Turcii se aşează bineînţeles în centrul comercial al oraşului, care era la vremea aceea în zona Portului Pescarilor (zona industrială de astăzi de la capătul dinspre răsărit al falezei). Dovadă că lucrurile au stat aşa avem cele două cimitire din zonă, cele mai vechi din oraş, cel românesc şi cel turcesc ,apoi fortificaţia înălţată de turci aici, pe malul Dunării , precum şi cea mai veche geamie din Tulcea, cea se pare de pe actuala stradă Dorobanţi, care e tot în apropiere.
După ce încheie oarecum războaiele lor şi e linişte şi pace, turcii se pun mai abitir pe construit şi înalţă la Tulcea clădiri tipic turceşti precum bazarul, geamia, băile publice, iar mai târziu alte clădiri, impunătoare pentru vremea lor, precum Palatul Paşei, liceul turcesc. Astfel rezultă centrul administrativ turcesc pe care îl găsim păstrat într-o bună măsură în peisajul tulcean de azi .
Bazarul Turcesc
A fost cândva emblema oraşului. Un fel de Turnul Eiffel pentru Paris. Construit pe la 1861 – 1866 după modelul bazarurilor orientale, cel din Tulcea, numit şi „Coloanele Turceşti” era cel mai mare de acest gen din Sud-Estul Europei. Spre deosebire de restul clădirilor turceşti, grupate în zona Colegiului Dobrogean de azi, bazarul e construit niţel mai încolo, pe loc neted, proaspăt asanat, dar cu vad comercial minunat, fiind în imediata vecinătate a portului, acolo unde era concentrată toată activitatea şi forfota oraşului.
La parterul bazarului, străjuit spre stradă de coloane (72 la număr) se îngrămădeau prăvălioare de toate tipurile şi naţiile: „La doi cocoşi de aur”, „La doi lei”, „La Ardeleanul”, „La Costică”, „La Moş Iancu”, „Creditul nostru”, etc. Era o forfotă şi un du-te – vino continuu, pentru că tot aici veneau şi ţăranii să vândă legume şi fructe, sobarii, bragagiii, femeile cu coşu’ de seminţe, cei care îşi căutau de lucru, cei care lustruiau pantofii şi mulţi, mulţi alţii. Trebuie să fi fost un spectacol tare interesant. Din păcate bazarul n-a „trăit” cât să-l prindem şi noi, fiind demolat în ‘63, cu toate că din ‘55 era consemnat drept monument de arhitectură, care s-ar fi cerut conservat şi protejat ca un bun preţios al oraşului.
Bine, acum, mai sunt şi alte discuţii. Mulţi ne-au spus că tot ansamblul devenise tare insalubru, ca şi mare parte din casele de pe centru, aşa că „bine au făcut că le-au dărâmat”. E posibil să fi fost aşa, pentru că să ne aducem aminte că Bazarul, ca şi vecinii lui, a fost ridicat pe vechiul Ceair, cândva o baltă a Dunării, cu apa freatică aproape de suprafaţă, de unde probabil şi predispoziţia mai mare pentru umezeală şi mucegai.
De la alţii am aflat că au fost totuşi tulceni care s-au zbătut pentru salvarea bazarului şi mai că reuşiseră lucrul ăsta, numai că pe nepusă masă, se pare într-o noapte, cu contribuţia nu ştiu cărei personalităţi a oraşului, care avea o problemă cu Coloanele astea, bazarul e ras de pe faţa pământului. Ca o compensaţie probabil pentru pierderea suferită, arhitecţii ce-au proiectat blocurile din apropiere au zis să păstreze totuşi ceva din bazarul de demult şi au ridicat ceea ce numim noi astăzi „Sub Coloane” – o replică tot comercială, dar fadă, a vechilor Coloane, fără originalitatea şi pitorescul de altădată.
Însă, tulceni, nu disperaţi! Poate om trăi totuşi să vedem cu ochii noştri celebrul Bazar (sau măcar o parte din el) refăcut la scară naturală, până în cel mai mic detaliu, aşa cum era odinioară (lucru foarte posibil de realizat de altfel, întrucât există planurile detaliate ale monumentului).
Şi de ce nu? Ar fi încă un obiectiv pentru turiştii din Tulcea, însă specific oraşului şi original, mai ales dacă s-ar reuşi să se repună în scenă şi atmosfera de atunci, cu amalgamul de neamuri şi preocupări. Servim turiştii cu o cafea turcească la nisip, o baclava, un covrig sau o plăcintă dobrogeană c-o bragă de demult, o mâncărică bulgărească, grecească şi de la alte naţii conlo¬cuitoare, le arătăm poze cu vechiul Bazar, le spunem povestioare despre Tulcea de altădată, le dăm şi un suvenir cu „Coloanele” – şi poftim! reţeta succesului e gata. Totul e să se găsească un „loc de parcare” şi pentru Bazar pe raza noului oraş şi să îl mai batem la cap din când în când pe primar să nu cumva să uite de Coloanele turceşti.
Turcii sunt în Tulcea de la 1418, deci e firesc să fi existat geamii încă de pe vremea aceea. N-au rezistat însă până în zilele noastre, poate şi din cauza războaielor care au devastat ani la rând oraşul. Geamia pe care o vedem noi astăzi putem să spunem că e „nouă”, dacă ne gândim că datează de la 1863, deci spre apusul stăpânirii otomane.
Despre geamiile mai vechi din Tulcea nu avem foarte multe date, decât că ar fi fost una pe strada Dorobanţi (pe Dealul Monu¬mentului) şi încă una în mahalaua tătarilor de pe Dealul Mahmudiei. Geamia care e azi la intersecţia străzilor Independenţei cu 14 Noiembrie e numită Azizzie, după numele sultanului Abdul Aziz, în timpul căruia a fost construită. Încă de la început, pe lângă geamie a funcţionat (şi cred că mai funcţionează) o şcoală turcească (medrese), în clădirea de mai jos de geamie. Iar în clădirea din curtea geamiei au funcţionat Cadiatul (judecătoria religioasă) şi Muftiatul (un fel de Episcopie).
Ca să ne facem o idee despre libertăţile de care se bucurau musulmanii sub noua stăpânire românească, cităm din ziarul turc Ikdam, din 1909, care arată că în judeţele Tulcea şi Constanţa erau peste 300 de moschei, deservite de 107 hogi, 100 de imami, 81 muezzini şi 30 kaimi, toţi plătiţi de guvernul român. Acesta se arăta foarte grijuliu faţă de toate etniile, dar mai ales faţă de musulmani, pe care îi încuraja astfel să nu părăsească Dobrogea, aşa cum s-a întâmplat de altfel cu o parte a lor, imediat după retragerea stăpânirii turceşti din zonă, din teamă faţă de posibile represalii sub noua stăpânire.
Va continua….
Sursa : Lidia Visan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu