Farmecul Deltei (Partea 3)

Peisaje în timpul anului

               De-a lungul unui an, înfățișarea deltei se schimbă după anotimp.

Primăvara  - este o explozie de viață, tot ce este viu reclamându-și dreptul de a trăi. După trecerea iernii, deșteptarea naturii răscolește o goană a vietăților, unele după altele, către adăpost și hrană. Păsările sosite de pe alte meleaguri la vechile cuiburi, își plimbă pe bălți mozaicul de culori ale penajului .

Vara  -  o vegetație luxuriantă se avântă din păienjenișul de canaluri spre lacurile cu apă adâncă și limpede. Oglinda apelor stătătoare se acoperă cu flori de nufăr. Diminețile cu cer senin sunt uneori  încețoșate de aburii formați prin încălzirea bruscă a suprafeței apelor.

Toamna  -  ia naștere o adevărată simfonie a culorilor : frunzele capătă felurite nuanțe de rosu, portocaliu, galben și verde; lacurile completează paleta cu albastru, indigo și violet. Știuca și bibanul "mușcă la undiță" iar cârdurile de rațe și de gâște sălbatice hălăduiesc în voie pe ghioluri și canaluri. Pe grinduri se coc gutui parfumate și dovleci gigantici.

Iarna  -  e o îngrămădire de zăpadă și gheață de un alburiu cenușiu în care pâlcurile de sălcii desfrunzite se văd împrăștiate la depărtări în aparență mari. Întinderile de stuf se relevă prin galbenul stins al tulpinilor, cu pămătufurile bătând în cafeniu, ca niște nesfârșite lanuri de grâu dat în pârgă . Peștii au coborât la adâncime, în ape ceva mai puțin reci. Mamiferele se retrag în scorburi și vizuini pentru odihna mai mult sau mai puțin profundă a hibernării, întreruptă numai când se îmblânzește vremea. Numeroase păsări care au cuibărit în deltă au plecat de mult ; altele se aciuează mai ales pe țărmul mării și pe lagunele de la sudul deltei. Canalurile și ghiolurile au valurile împietrite de suflul gerului.

Bancul saptamanii

     

             Un pescar exagera mereu în privința mărimii peștilor prinși , așa că un bun prieten se hotărăște să-i lege mâinile pentru a evita lucrul acesta și îl întreabă iar cam cât de mari erau peștii prinși.
            Acesta formează un cerc mare cât i-a permis degetul mare și cel mijlociu și spune: "Foarte mari,uite atât aveau ochii"

D’ale Tulcei – partea a 19 a

Învăţământul tulcean de altădată

            Ca să fim şi noi în pas cu preocupările lumii de azi , vom zice câte ceva despre învăţământul tulcean de altădată. Cu atât mai mult cu cât am ajuns pe firul istoriei la perioada de după 1878, când toată Dobrogea cunoaşte mari prefaceri, în toate domeniile, deci şi în învăţământ.
            Nu-i vorba, şcoli erau şi pe timpul turcilor, mai ales cele înfiinţate de comunităţile etnice pe lângă bisericile lor; şi românii din Tulcea aveau de pe la 1860 şcoala lor (de buche), ce funcţiona într-o căsuţă, pe lângă biserica Sf. Nicolae. Dar după 1878, învăţământul cunoaşte un real avânt: se construiesc şcoli, vin mulţi învăţători, mai ales din cele trei judeţe româneşti cedate ruşilor.
            Spre exemplu, cele mai vechi şcoli din Tulcea, care încă mai dăinuie, sunt construite după momentul anexării Dobrogei, în 1893 şi 1902. Este vorba despre cele două şcoli de pe dealul Mahmudiei, strada Nicolae Bălcescu, care acum formează Şcoala „Nifon Bălăşescu”.

           Multe sunt de spus despre şcolile oraşului şi ale judeţului; cine e amator să ştie ce şcoli au fost demolate, permutate sedii şi denumiri de şcoală, e îndrumat spre cartea domnului profesor Mihai Albotă, „Istoria învăţământului tulcean de la începuturi până în anul 2007”.

Colegiul Dobrogean  „Spiru C. Haret”

           Despre istoria şi bogata sa activitate, despre colectivul său de profesori şi elevi, care se ocupau pe lângă şcoală şi cu teatru, fanfară, tot felul de cercuri şi societăţi şi câte şi mai câte, nu ne-ar ajunge să scriem nici într-o pagină de ziar; ne-ar trebui pentru asta o carte, precum este, de altfel, cea a doamnei profesor Virginia Dima.

Ce am putea să scriem totuşi în câteva rânduri despre această veche şi prestigioasă şcoală?

           În primul rând că este prima şcoală secundară din toată Dobrogea, care şi-a deschis cursurile la 14 noiembrie 1883. De-a lungul existenţei sale, i se dau diferite denumiri: de la Gimnaziu real de băieţi la Liceul„Principele Carol”; numele ilustrului matematician şi ministru al învăţământului îl poartă din 1971. Foarte multe personalităţi îşi leagă numele de această mare şi însemnată şcoală; nu ne permite spaţiul să menţionăm măcar o parte din ele.
           Două cuvinte şi despre clădirea în sine, căci este un monument istoric şi de departe, cel mai frumos sediu de şcoală din Tulcea. Până în 1928, liceul a funcţionat  în fosta proprietate a Paşei Ahmed Resim, care va fi demolată pentru a face loc actualului sediu al liceului. Clădirea nu a fost construită toată dintr-un foc, ci în trei etape, pentru fiecare dintre cele trei corpuri ale clădirii, începând cu 1902.

Ce case aveau altădată profesorii

           Trei dintre cele mai frumoase clădiri din Tulcea veche au aparţinut (stupoare!) profesorilor. Fostul sediu al Muzeului de Etnografie, casa aceea frumoasă de pe strada 9 Mai, a aparţinut profesorului  şi directorului de şcoală Al. Calafateanu (acum retrocedată şi aflată în stand-by), construită în perioada 1900 – 1915. Peste drum de Colegiul Dobrogean este casa profesorului Grigore Musculiu, nu demult sediu pentru Şcoala Populară de Artă.  În centrul vechi de lângă catedrala Sf. Nicolae, acolo unde Frumoasa întâlneşte Progresul (străzile, adică) se află casa profesorului şi gospodarului director de şcoală, Constantin Motomancea, devenită ulterior sediu de poliţie, grădiniţă, iar în prezent din nou casă privată.

           Presupun că nu e nimeni interesat să arătăm ce case (mai bine zis garsoniere, apartamente) au în schimb profesorii de azi. Cele trei case deţinute cândva de profesorii tulceni vin să arate tocmai că profesorul de altădată se bucura de respect, prestanţă în societate şi, cum e normal (pentru munca sa nobilă şi deosebit de importantă de a educa pe cei ce sunt viitorul neamului), de un salariu frumuşel.

Unde învăţau minorităţile oraşului

            Azi, dacă vrei şcoală cu predare în limba maternă, o găseşti, probabil, cel mai aproape pe la Covasna. Înaintaşii noştri tulceni, fiecare după neamul său, se bucurau însă de şcoli cu predare în limba lor.

           Încă de pe la 1850, catolicii şi protestanţii din Tulcea aveau şcoală. Turcii iarăşi aveau şcoală pe lângă geamie, iar în apropiere se începuse construirea unui liceu turcesc (dar n-a mai fost să fie). Pe la 1886 se înfiinţează şcoala grecească, ce va funcţiona în Clădirea Elenă de lângă biserica comunităţii.

            Bulgarii aveau două corpuri de şcoală, în stânga şi în dreapta Bisericii Bulgăreşti: Şcoala Naţională de Fete (azi o clădire total anonimă, dar cu două plăci memoriale pe ea) şi clădirea Şcolii Primare şi a Gimnaziului (demolată). Peste drum, lipită de Casa Georgescu, era o clădire, la fel de frumoasă, în care funcţiona (sărind în altă perioadă de timp) Liceul Ucrainean. Tot în zonă, mai sus de Tribunal, era şcoala pentru turcii şi tătarii din Tulcea. Ca şcoli ruseşti sunt şi astăzi pomenite cea de pe strada Mahmudiei (nr. 9) şi fosta nr. 7, de pe strada Libertăţii.

Liceu – Spital – Viitor Sediu al Episcopiei

            Pe fostul Spital Vechi de pe str. Gloriei cred că îl ştiţi, nu? Acum arată jalnic, pentru că a fost părăsit de ceva vreme şi nu ştim sigur ce i se pregăteşte pe viitor. Ştim în schimb ce a fost la început acea clădire, adică rostul pentru care a fost ea concepută şi construită, anume sediu de liceu. Şi nu oricare, ci prima Şcoală Secundară de fete din Tulcea, Liceul „Principesa Ileana”, înfiinţată în 1897, prin străduinţa inimosului prefect Ioan Neniţescu. Tot aici a funcţionat prin anii ‘50, pentru scurtă vreme, Şcoala Piscicolă.

Liceul Pedagogic

           Deşi poartă o haină relativ nouă, Liceul Pedagogic este o instituţie cu vechime în Tulcea. Îşi are începuturile în Şcoala Normală de Învăţători care s-a înfiinţat la Tulcea, după primul război, în 1919, când cererea de învăţători calificaţi era foarte mare.

           Primul ei director a fost profesorul Constantin Motomancea, care ulterior va fi profesor şi director la Liceul „Principele Carol” din Tulcea (actualul Colegiu Dobrogean).  Iniţial Şcoala Normală a fost adăpostită în fostul gimnaziu bulgar, cel care se afla cândva în dreapta Bisericii cu Ceas (demolat între timp). Apoi se mută în cazarma Regimentului 10 vânători „Lt. Col. Lolescu” (în zona de azi a Poliţiei de Frontieră, după calea ferată), cedată de Ministerul de Război pe 20 de ani, cu condiţia să i se facă reparaţiile necesare.

           Continuând tradiţia înaintaşului şi a multor alte şcoli din Tulcea, şi Liceul Pedagogic (cu denumirea schimbată, înfiinţat şi reînfiinţat de-a lungul vremii) se va plimba din deal în vale, odihnindu-se din 1995 în actualul locaş.

Seminarul Teologic „Ioan Casian”

            În Tulcea avem Seminar Teologic abia din 1992, dar îl menţionăm în pomelnicul nostru pentru clădirea veche de pe strada Toamnei în care funcţionează. Corpul de clădire a fost construit în 1906 – 1908, având de la bun început destinaţia de şcoală. Unul dintre profesorii seminarului îşi aminteşte că la intrarea în clădire, pe podea, era trecut anul de construcţie al clădirii, care acum nu se mai păstrează. Clădirea a avut de suferit de pe urma primului război, astfel că Şcoala Primară nr. 3 mixtă (aşa cum se numea pe atunci) a fost una dintre numeroasele sedii de şcoli din Tulcea ce au fost refăcute după război.

Va continua….

Sursa : Lidia Visan